Ca să înțelegi cum funcționează de fapt afirmațiile și care este scopul repetiției, trebuie să vorbim puțin despre neuroplasticitate și căile neuronale.
Creierul tău are capacitatea de a se modifica și adapta în funcție de ceea ce gândești, repeți și experimentezi. Această capacitate se numește neuroplasticitate.
Cu cât un anumit tipar este repetat mai des, cu atât devine mai familiar și mai ușor de accesat.
♡Gândește-te la o potecă prin iarbă
Imaginează-ți un câmp cu iarbă înaltă.
Prima dată când treci prin el este greu. Nu există niciun drum și trebuie să îți faci loc.
Dacă însă treci prin același loc în fiecare zi, începe să se formeze o potecă.
Cu cât mergi mai des pe ea, cu atât devine mai bine conturată și mai ușor de urmat.
Într-un mod simplificat, te poți gândi la fel și la căile neuronale și tiparele tale de gândire.
Acum gândește-te de câte ori ai repetat de-a lungul vieții:
„Nu sunt suficient(ă).”
„Nu sunt o prioritate.”
„Nu sunt ales/aleasă.”
„Nu sunt iubit(ă).”
„Persoanele pe care le vreau nu mă vor pe mine.”
Poate că nu te-ai așezat în fiecare dimineață în fața oglinzii ca să îți repeți intenționat aceste lucruri.
Dar poate le-ai gândit.
Le-ai spus în mintea ta.
Ai anticipat că se vor întâmpla.
Ai interpretat experiențele prin intermediul lor.
Și poate ai făcut asta ani întregi.
În timp, aceste povești pot deveni atât de familiare încât mintea ta ajunge să se întoarcă la ele aproape automat.
♡Și astfel se formează un cerc vicios
Să presupunem că una dintre convingerile tale este:
„Nu sunt o prioritate.”
Cineva nu îți răspunde câteva ore.
Mintea ta spune:
„Normal. Nu sunt important(ă) pentru el.”
Cineva este mai distant într-o zi.
„Știam eu că își pierde interesul.”
Nu primești atenția pe care o așteptai.
„Niciodată nu sunt ales/aleasă.”
Primești zece dovezi că ești apreciat(ă) și una care pare să spună contrariul?
Este posibil ca atenția ta să rămână tocmai pe aceea.
De ce?
Pentru că este compatibilă cu povestea pe care deja o cunoști.
Și astfel apare cercul:
Convingere→observi dovezile care o confirmă→interpretezi experiențele prin ea→reacționezi din ea→convingerea se întărește
Apoi spui:
„Vezi? Știam eu.”
Și continui să mergi pe aceeași potecă.
♡Ce facem atunci când repetăm afirmații?
Începem, practic, să construim o potecă nouă.
În loc să repeți:
„Nu sunt o prioritate.”
începi să repeți:
„Sunt o prioritate.”
În loc de:
„Nu sunt suficient(ă).”
începi să alegi:
„Sunt suficient(ă) exact așa cum sunt.”
În loc de:
„Nimeni nu mă alege.”
începi să repeți:
„Sunt ales/aleasă.”
„Sunt iubit(ă).”
„Sunt apreciat(ă).”
„Este normal pentru mine să primesc iubirea pe care mi-o doresc.”
La început, noua poveste poate să nu pară deloc naturală.
Poate spui:
„Sunt o prioritate.”
iar în mintea ta apare imediat:
„Da, sigur…”
Asta nu înseamnă că afirmația „nu funcționează”.
Gândește-te:
Dacă ai petrecut 10, 20 sau 30 de ani mergând pe o anumită potecă, iar acum ai început să construiești alta de trei zile, care dintre ele crezi că este momentan mai ușor de urmat?
Normal că cea veche.
De aceea avem nevoie de repetiție.
♡De ce trebuie să repetăm?
Scopul nu este să spui o propoziție de un anumit număr de ori pentru ca ea să devină magic realitate.
Prin repetiție, exersezi un nou mod de a gândi.
Revii iar și iar la noua poveste până când aceasta începe să devină mai familiară.
La început:
„Sunt o prioritate.”
Mintea:
„Nu prea cred.”
Continui.
Mai târziu:
„Sunt o prioritate.”
Mintea:
„Poate…”
Continui.
Până când:
„Sunt o prioritate.”
Mintea:
„Normal că sunt.”
♡Acolo vrem să ajungem.
Nu la repetarea cu numărul 5.000.
Ci în punctul în care noua poveste începe să fie naturală pentru tine.
♡De câte ori trebuie să repeți afirmațiile?
Nu există un număr magic de afirmații după care subconștientul tău este „reprogramat”.
Poate ai auzit însă celebra regulă:
„Ai nevoie de 21 de zile pentru a forma un obicei nou.”
De unde vine?
Ideea celor 21 de zile a devenit cunoscută pornind de la observațiile chirurgului plastic Maxwell Maltz.
El a observat că pacienții săi aveau nevoie de minimum aproximativ 21 de zile pentru a se adapta psihologic anumitor schimbări.
În timp, ideea de „minimum 21 de zile” a fost simplificată și popularizată sub forma:
„Îți trebuie 21 de zile pentru a forma un obicei.”
Cercetările ulterioare asupra formării obiceiurilor au arătat însă că procesul diferă foarte mult de la persoană la persoană.
Un studiu realizat la University College London a găsit o mediană de aproximativ 66 de zile pentru ca un comportament nou să ajungă la un nivel ridicat de automatizare.
Asta nu înseamnă nici că trebuie să repeți afirmațiile exact 66 de zile.
Ideea importantă este alta:
Creierul are nevoie de repetiție și consecvență pentru ca ceva nou să devină familiar și automat.
Așa că poți privi 21 de zile ca pe un prim reper de consecvență, nu ca pe o zi magică în care te trezești complet „reprogramat(ă)”.
♡Gândește-te cât timp ai repetat vechea poveste
Aici este partea pe care vreau să o înțelegi foarte bine.
Poate ai repetat timp de 20 de ani:
„Nu sunt suficient(ă).”
Apoi repeți timp de trei zile:
„Sunt suficient(ă).”
și spui:
„Nu funcționează.”
Dar gândește-te la diferența dintre cele două.
20 de ani versus 3 zile.
Ai mers pe vechea potecă de mii și mii de ori.
Acum abia ai început să o construiești pe cea nouă.
De aceea, în loc să te întrebi:
„De câte ori mai trebuie să spun afirmația?”
întreabă-te:
„Cât de naturală a devenit pentru mine această idee?”
Pentru că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le urmărești.
♡Cum îți dai seama că noua poveste începe să devină naturală?
Încep să se schimbe lucrurile care apar automat în mintea ta.
Să luăm același exemplu.
Cineva nu îți răspunde câteva ore.
Înainte:
„Gata. Nu mă vrea.”
Acum:
„Nu trebuie să transform asta într-o dovadă că nu sunt dorit(ă).”
Cineva pare mai distant.
Înainte:
„Ce am făcut? De ce nu mai sunt suficient(ă)?”
Acum:
„Comportamentul unei persoane nu îmi determină valoarea.”
Nu vezi încă în 3D ceea ce îți dorești.
Înainte:
„Nu funcționează. Unde este? De ce nu s-a întâmplat?”
Acum:
„Nu am nevoie să verific exteriorul în fiecare secundă ca să decid cine sunt.”
Observi diferența?
Triggerul poate exista în continuare.
Diferența este că nu mai mergi automat pe aceeași potecă mentală.
Ai început să construiești una nouă.
♡Și aici intră manifestarea
Din perspectiva manifestării, afirmațiile nu sunt doar niște propoziții pe care le repeți ca să obții ceva din exterior.
Scopul lor este să te ajute să schimbi povestea pe care o ai despre tine și despre realitatea ta.
Nu repeți:
„Sunt ales/aleasă.”
doar pentru ca o anumită persoană să te aleagă.
Repeti până când:
„Eu sunt ales/aleasă”
începe să facă parte din identitatea ta.
Pentru că există o diferență foarte mare între:
„Încerc să manifest că sunt ales/aleasă.”
și:
„Eu sunt o persoană care este aleasă.”
Prima versiune încă se uită permanent în exterior după confirmare:
„M-a ales?”
„Mi-a scris?”
„S-a schimbat ceva?”
„Unde este manifestarea mea?”
A doua pornește dintr-o altă stare:
„Eu sunt iubit(ă).”
„Eu sunt ales/aleasă.”
„Eu sunt o prioritate.”
„Eu sunt apreciat(ă).”
Și când această poveste devine din ce în ce mai naturală, începi să gândești din ea.
Începi să observi alte lucruri.
Interpretezi diferit situațiile.
Ai alte dialoguri mentale.
Ai alte așteptări.
Reacționezi diferit.
Accepți alte lucruri.
Te raportezi diferit la tine și la ceilalți.
Din perspectiva manifestării:
noua poveste→noua asumpție→noua stare→noua identitate→o nouă experiență în 3D
♡Nu repeți ca să obții. Repeți ca să devii.
Asta este ideea pe care vreau să o reții.
Nu repeți:
„Sunt iubit(ă).”
de 500 de ori astăzi ca să verifici mâine dacă cineva te iubește mai mult.
Repeți pentru că alegi să nu mai hrănești vechea poveste:
„Nu sunt iubit(ă).”
Nu repeți:
„Sunt o prioritate.”
ca să alergi apoi în 3D să verifici dacă cineva te-a pus pe primul loc.
Repeți pentru că alegi o nouă poveste despre tine:
„Eu sunt o persoană care este iubită, aleasă și apreciată.”
Și revii la ea.
Din nou.
Și din nou.
Și din nou.
Până când nu mai simți că încerci să te convingi.
Până când nu mai pare „noua poveste”.
Devine pur și simplu povestea ta.
Pentru că scopul reprogramării nu este doar să spui ceva diferit.
Este să ajungi să gândești din acel loc. ♡